Nu contează ce faci, cine ești sau cu cine te însoțești, doar gândesște-te că acest mesaj este scris pentru tine de adâncul sufletului tău! Nu contează ce faci pentru a trăi, gândește-te doar dacă ceea ce faci este ceea ce-ți dorești cu adevărat, dacă îți încălzește inima și dacă îndrăznești să visezi până dincolo de …
Author Archives: Farm. Anca si Adrian Ienin
Știm cu toții că preajma sărbătorilor vine cu o nerăbdare și o bucurie, dar observăm adesea că vine și cu o agitație și un zbucium care este din altă energie și o altă vibrație. Dorința de a face atâtea pentru doar 2 zile de sărbătoare pare să nu aibă o justificare rațională, ci mai degrabă …
În clasele primare se pune un mare accent pe ordinea operațiilor matematice, copiii fiind învățați să facă întâi, de exemplu, înmulțirea înaintea adunării, pentru ca rezultatul să fie cel corect. În aceeași manieră ar fi bine să învățăm, încă de mici, și ordinea corecta de consumare a alimentelor, pentru ca la final să avem un …
Într-o lume care își dorește în același timp excelența dar totodată ignoră simplitatea, cuvântul și conceptul „destul“ pare că nici nu există. Și pentru că am intrat în săptămâna mare, febra cumpărăturilor a intrat în toi, de parcă nu aveam deja destul! :) Toată lumea vrea ceva mai mult decât are: un televizor cu ecran …
În industria de dezvoltare personală, se vehiculează des faptul că atunci când îți dorești ceva vei primi cu siguranță acest lucru. Se spune că este suficient să repeți niște afirmații zi de zi pentru a obține tot ceea ce dorești! Cu toate astea nu funcționează pentru toată lumea și o mulțime de oameni își doresc …
Aristotel spunea că: alegerea, nu șansa, îți determina destinul! Au trecut ceva mii de ani de atunci, dar afirmația rămâne la fel de adevărată. Felul în care arată viața ta acum este consecința directa a alegerilor pe care chiar tu le-ai făcut. Cu cât mai repede îți asumi asta, cu atât mai repede poți să-ți …
Dacă aducem în discuție „un metabolism” sănătos, acesta este un concept destul de vag pe care mulți nu îl înțeleg sau pur și simplu au impresia despre ei înșiși că sunt sănătoși. Adevărul este că doar aproximativ 10% din populație este sănătoasă metabolic! Dar ca să-ți dai seama singur(ă), răspunde la următoarele întrebări și descoperă …
Imaginează-ți că cineva îți oferă zi de zi 86.400 de diamante, doar că indiferent dacă le cheltui sau să le păstrezi, ele dispar în fiecare seară. După care, a doua zi primești din nou, alte 86.400 de diamante. Nu le poți transfera și nu le poți folosi zilele următoare. Tot ce poți face este să …
Imaginează-ți că urci într-un avion și treci pe lângă cabina piloților, aruncând un ochi peste instrumentele de bord: butoane peste tot, manete, instrumente din podea până în tavan! …apoi ne ferim privirea cu o senzație de ușurare și recunoștință că piloții știu ce au de făcut iar noi suntem doar pasagerii pe care nu trebuie …
Fibrele alimentare din vegetale, în special din frunze verzi au mai multe superputeri care influențează în mod radical metabolismul. Daca ar fi sa faci un singur lucru benefic pentru alimentația ta, acesta ar fi ca să începi fiecare masă cu o salata de legume crudități și frunze verzi! Dar să revenim la superputerile fibrelor, cele …
Atunci când spunem că nu este ok să mâncăm zi de zi sare de masă care conține derivați de cianură, primim uneori replica: „și sâmburii de măr, de caise sau migdalele conțin cianură!” Da conțin, dar de fapt o conțin sub forma vitaminei B17, care este chiar benefică pentru organismul nostru și nu este toxică. …
Sistemul imunitar are o complexitate pe care ne-o putem cu greu imagina. Cea mai performantă armată din lume nu este nici la degetul mic al sistemului imunitar. Dar așa cum capacitatea de apărare este mare și capacitatea de distrugere este la fel! Privind numeroasele boli autoimune, reacțiile acestui sistem par a fi paradoxale. Conceput pentru …
Foarte multe persoane nu tratează cu seriozitatea meritată sfaturile pe care noi sau alți experți le oferim și consideră că ei, fie pot face orice că nu pățesc nimic, fie ne contrazic spunând că analizele lor sunt perfecte și ceea ce spunem noi, lor nu se aplică, fie au o atitudine arogantă sau chiar batjocoritoare …
Toată lumea știe că avem nevoie de calciu! Sau că pentru oase puternice avem nevoie de mult calciu! Dar există un mare paradox și concentrații crescute de calciu, pot face mai mult rău! Care este paradoxul calciului? O cantitate prea mică de calciu, este clar că poate duce la oase fragile, ușor fracturabile. Iar o …
Deși pare să nu existe o legătură, la nivel fiziologic lucrurile sunt foarte strânse. Legătura dintre bolile autoimune și permeabilitatea intestinală Care poate fi legătura dintre o permeabilitate intestinală crescută și bolile autoimune? Nu știu dacă îți poți imagina, dar tractul intestinal are suprafața unui teren de tenis! Dar mai are și cea mai mare …
Am fost invitați în săptămâna altfel să le povestim copiilor de clasa a 4-a de la o școala generală despre…sănătate! Nu este ușor să vorbești pe limba copiilor despre conceptele sănătății care sunt în același timp generale dar cu multe particularități, dar este totodată și foarte important să fie corect înțelese. Astfel am ales sa …
Trăim într-o lume în care se întâmplă adeseori să faci mai greu distincție între femei și bărbați, între energia feminină și energia masculină, iar asta vine împreună cu anumite consecințe negative. Și totul se rezumă la energia din care facem lucrurile și la ce tip de energie atragem feminină sau masculină: Energia masculină este o …
Deși ne considerăm cele mai evoluate și inteligente ființe de pe pământ, de multe ori gândim mai puțin decât o găină. Când suntem tineri avem impresia că vom trăi veșnic și că nu ne vom îmbolnăvi niciodată iar apoi ne bazăm pe sistemul medical fără să analizăm cu adevărat cauza îmbolnăvirii noastre. Ce scrie pe …
Astăzi vorbim despre un pui, dar nu orice fel de pui, ci unul de somn! Este util un pui de somn în timpul zilei? Un pui de somn scurt în timpul zilei, de 15-30 de minute, va ajuta mai multe procese din organismul tău: în primul rând neutralizează excesul de cortizol (hormonul stresului), ajutându-te să …
Mulți dintre noi ne propunem obiective sau țeluri mărețe și de cele mai multe ori nu ne așteptăm la greutățile care vin împreună cu drumul spre acele obiective. Mereu avem impresia că va fi mai simplu decât este de fapt sau ne așteptăm ca cineva să facă o minune și ele să se întâmple pur …