Deși avem tot mai multe spitale, farmacii și tehnica evoluează cu o viteză fantastică, de fapt oamenii sunt tot mai bolnavi.
Statisticile arată că aproape toți oamenii vor ajunge să fie bolnavi de cel puțin o boală cronică dacă nu chiar de una ce le pune rapid viața în pericol.
Practic, dacă nu schimbi nimic și ai alimentația și stilul de viață clasic al omului modern, traseul tău va fi clar, vei ajunge mai repede sau mai târziu să suferi de una și apoi de mai multe boli cronice: hipertensiune arterială, diabet zaharat, varice, ulcer, colon iritabil și poate cancer.
Chiar dacă, în schimb, încerci să-ți schimbi stilul de viață și eșuezi pentru inceput, tot este mai bine pentru că ai câștigat ceva sănătate. Apoi poți încerca din nou, până când reușești!
Oamenii au tendința de a renunța prea ușor atunci când eșuează prima dată, deși nu asta este natura noastră. Gândește-te doar de câte ori cădem înainte de a învăța să mergem!?
Așa este și cu sănătatea: începi, greșești, continui, calci strâmb, te îndrepți din nou dar mereu perseverezi!
Nu pierd cei care încearcă și nu reușesc din prima, ci aceia care nu încearcă niciodată!
Bucuroși să te știm sănătos,
Farm. Anca și Adrian Ienin