Avem impresia că starea de bine ține foarte mult de creier și emoțional, dar de fapt conexiunea dintre intestin și creier este mai mare decât avem impresia.
Am scris în Legitatea #33 că 80% din imunitate pleacă din colon și în legitatea #155 despre serotonină și neurotransmițătorii fericirii, iar acum din nou puțin despre serotonină.
Majoritatea dintre noi am auzit despre serotonină, un neurotransmițător cu acţiune complexă care, atunci când este în limite este asociat cu starea de bine iar când este în deficit, e strâns corelat cu depresia.
Fluoxetina (substanța activă din medicamentul „vedetă” anditepresiv, numit Prozac) de exemplu este un inhibitor selectiv al recaptării de serotonina (ISRS sau SSRI – în engleză) și acţionează, cu alte cuvinte, pentru a spori efectele serotoninei (bineînțeles, plus câteva efecte secundare pe care nu ni le dorim și care nu au legătură cu acțiunea principală).
Dar în ciuda etichetei de „neurotransmițător”, care îi face pe majoritatea oamenilor să vizualizeze creierul, doar 5% din serotonină se găsește la nivelul capului. Procentul rămas de 95% este produs în intestin, denumit, tot mai des, „al doilea creier” chiar din acest motiv.
Deci un tranzit intestinal normal și o floră bacteriană sănătoase nu ajută doar la digestie sau la a nu fi balonat(ă), ci și la imunitate și chiar la starea de bine, de fericire.
Bucuroși să te știm sănătos,
Farm. Anca și Adrian Ienin