Combinația alimentelor este la fel sau chiar mai importantă decât alegerea alimentelor. Alimente sănătoase, combinate incorect pot deveni nesănătoase pentru că nu se pot digera corect!
Cu cât combinăm mai multe alimente gătite la o masă, cu atât digestia este mai grea.
Anumite greșeli de combinare nu doar că nu oferă porția optimă de nutrienți, ci duc la o proastă digestie și pot îmbolnăvi sistemul digestiv.
De exemplu: stomac (ulcer, gastrită), intestin (balonare, intestin permeabil, colon iritabil, cancer la intestin), pancreas (diabet, pancreatită), ficat, etc.
Cele mai frecvente greșeli în combinarea alimentelor sunt :
- carne + cartofi (sau orice amidonoase cu proteine animale)
- fructe la finalul mesei
- aperitiv + felul I + felul II + desert
Așadar, principalele reguli de combinare sănătoasă a alimentelor sunt:
- Evită orice combinație de carne cu cartofi sau orice altă proteină animală cu amidonoase (carne – cartofi, carne – pâine, carne – paste făinoase, carne – orez etc.). Această combinaţie nu se digeră bine, provoacă balonare şi perturbă funcţionarea aparatului digestiv.
- Evită orice combinaţie: lactate – zahăr – ouă, adică aproape orice prăjitură „clasică”; această combinaţie este toxică, prost digerabilă şi nocivă.
- Fructele se mănâncă doar ca o masă separată sau se pot combina cu nuci, seminţe şi pseudocereale.
- Legumele se pot combina cu mere, lămâi sau limes.
- Carnea se poate combina cu o salată mare de crudităţi şi eventual cu legume (sărace în amidon: morcovi, dovlecel, vinete, fasole verde, ceapă, broccoli, varză, conopidă) sau cu pseudocereale: hrişcă, quinoa, mei, amaranth.
Ca să fie și mai simplu, îți oferim un tabel de combinarea alimentelor clarificator:
Sugestia noastră este să consumi mâncăruri simple, cât mai puţin combinate şi cât mai puţin preparate termic.
Pentru o alimentație sănătoasă, începe fiecare masă cu o salată de crudități care va face mult bine pentru sănătatea ta, printre care și optimizarea digestiei și absorbției alimentelor.
Bucuroși să te știm sănătos,
Farm. Anca și Adrian Ienin
Referinte:
– https://www.healthline.com/nutrition/food-combining
– https://www.cleanprogram.com/blogs/health-lifestyle/food-combining
– https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7071262/
Pingback: De ce avem respirație urât mirositoare dimineața? Soluții naturale pentru halenă. (Legitatea #543) - minuneanaturii.ro
Pingback: Legitatea #93: Mănânci sănătos dar poți să ai carențe - Blogul Minunea Naturii