Continut articol
Hai să facem un exercițiu de imaginație: să ne imaginăm că trăim în urmă cu 3000 de ani, foarte rudimentar și suntem agricultori (oricum nu aveam prea multe profesii pe vremea aceea).
Dintr-o dată, ni se face poftă de dulce! Ce variante avem?
Gândește-te că nici ciocolata, nici biscuiții, nici dulciurile, nici măcar zahărul, nu erau descoperite.
Singura opțiune de dulce erau fructele.
Am făcut cu tine acest exercițiu ca să poți interpreta de unul singur poftele pe care le ai.
Așadar, de fiecare dată când vei mai avea poftă de dulce, gândește-te că trăiești acum mult timp și nu ai la dispoziție decât fructe…ce zici…poți să faci asta?
Așadar poftele se pot traduce prin:
- Pofta de dulce înseamnă că ai nevoie de mai multe vitamine, vitamine care se regăsesc foarte bine în fructe (crude, proaspete, crescute, coapte și păstrate cât mai natural)
- Pofta de sărat înseamnă în schimb mai degrabă un deficit de minerale și ar fi bine să te îndrepți spre a mânca mai multe rădăcinoase, ele sunt bogate în minerale: morcovi, pătrunjel, țelină (inclusiv apio), ceapă, etc.
Cam acestea sunt cele mai frecvente pofte, însă mai există și unele care au survenit în mod “nenatural” și care sunt de fapt rezultatul unor dependențe.
Așa cum am spus deja și în legitatea #36 anumite produse creează dependențe datorită faptului că prin metabolizarea lor acționează pe anumiți receptori cerebrali în manieră similară cu opioidele (cocaină, morfină). Reține, ele nu sunt semnale de carență ci sunt dependențe!
Exemplele de pofte de dependente sunt:
- pofta de zahăr – deși confundabilă cu pofta de dulce rămâne cea mai dificil de rezolvat pentru că este cea mai puternică dependență și s-ar putea ca la început fructele să nu pară suficient de satisfăcătoare
- pofta de lactate – la fel o dependență destul de serioasă; sfatul ar fi să se consume cantități mai mici, singura opțiune viabilă rămânând prousele fermentate natural (iaurt, brânză dulce) dar numai de la animale care pasc iarbă
- pofta de gluten sau de făinoase – doar gândul la mirosul emanat de pâinea proaspăt coaptă ne face să conștientizăm cât de puternică este dependența; însă în același timp poate fi semnalul unui deficit de triptofan care poate crea și dezechilibre emoționale (soluția simplă în cazul deficitului este suplimentarea cu 5HTP – 5-hidroxi-triptofan)
În afară de asta poți să ai pofte punctuale de anumite alimente, unele pot fi sănătoase, altele nesănătoase.
Gândește-te de fiecare dată, dacă pe ce ți-e poftă este sănătos sau nu și caută o alternativă sănătoasă.
Totodată, o poftă de mâncare excesivă este un semnal că există un deficit major de nutrienți. De cele mai multe ori persoanele care mănâncă cel mai mult și au un grad avansat de obezitate sunt de fapt într-o mare carență de “de toate”, tocmai de aceea pofta de mâncare este așa de mare.
Bucuroși să te știm sănătos,
Farm. Anca și Adrian Ienin
P.S. În legitatea următoare despre ceva la limita de a fi credibil sau incredibil, nu rata legitatea următoare va fi ceva ce probabil nu ai auzit niciodată!
Pingback: Legitatea #131: Obezitatea este cel mai clar semn de carență - Blogul Minunea Naturii