Continut articol
Alăptarea este un dar minunat, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș. Deși, la nivel oficial, alăptarea este recomandată intens, în practică multe mame simt că au un sprijin insuficient. Iar atunci când tehnica de alăptare nu este explicată clar (poziționare, atașare corectă, ritm, evaluarea suptului), apar ușor durerea, îndoiala și, din păcate, renunțarea.
Trăim într-o perioadă în care informațiile ambigue – uneori chiar contrare – abundă. Așa se ajunge la ideea că formulele de lapte ar fi „aproape la fel” ca laptele matern, ceea ce nu este adevărat. Din acest motiv, foarte multe mămici renunță prea devreme, iar astăzi încă sunt puține mame care își alăptează bebelușii măcar până la 6 luni. Iar alăptarea are beneficii importante pentru sănătatea fizică și emoțională a copilului, dar și pentru mamă.
Din fericire, numărul mamelor care au reînțeles importanța alăptării este în creștere, iar îngrijirea naturală a bebelușilor capătă din nou atenția pe care o merită. Astăzi există consilieri în alăptare care pot fi contactați relativ ușor, pentru sprijin practic, explicații și încurajare.
Tot mai multe mămici își doresc să își îngrijească bebelușul cât mai natural și să alăpteze bebelușii tot mai mult timp. Cu toate acestea, unele mame întâmpină greutăți din cauza lactației insuficiente sau din cauza unor începuturi mai dificile.
Stresul nașterii, oboseala, presiunea din jur și lipsa informației corecte pot fi factori descurajatori. Însă, mămici, nu vă lăsați: corpul vostru este conceput să alăpteze și, cu sprijinul potrivit, de cele mai multe ori se poate găsi o soluție.
Alaptarea este cel mai mare cadou pe care îl puteți face bebeluşului vostru. Dacă întâmpinați dificultăți, apelați la un consilier în alăptare și nu uitați: există și formule naturale, special create pentru a susține lactația, atunci când este nevoie.
Descoperă sfaturi concrete și soluții ale problemelor din alăptare în acest articol.
Formule naturale pentru stimularea lactației
Unul dintre produsele extraordinare pentru stimularea lactației este More Milk Plus.
More Milk Plus alături de Lacto plus, sunt 2 formule naturale și extraordinare pentru stimularea naturală a lactației.
Motherlove a creat un produs inovator, More Milk Plus, reunind cele mai cunoscute plante folosite tradițional pentru susținerea lactației, într-o formulă cu absorbție rapidă.
More Milk Plus este o soluție eficientă, sigură și naturală pentru susținerea creșterii cantității de lapte matern.
More Milk Plus conține un amestec brevetat și protejat, alcătuit din plante medicinale cunoscute pentru rolul lor în stimularea lactației. More Milk Plus conține 100% plante medicinale, iar compoziția capsulelor este naturală și vegetală.
De ce ne place More Milk Plus și ce avantaje are?
- Are efect rapid: poate susține creșterea cantității de lapte în 24–48 de ore.
- Conține extracte concentrate din 4 plante medicinale, fiind adesea mai eficient decât ceaiurile.
- Este ușor de administrat: capsulele se pot lua oriunde, cu o cantitate mică de apă.
- Nu trebuie administrat continuu: dacă lactația este suficientă, se poate întrerupe și relua la nevoie.
- Se poate administra imediat după naștere (în funcție de context și recomandarea specialistului).
- Este absorbit ușor de organism, cu efect rapid.
- Valabilitate îndelungată la temperatura camerei, ferit de razele directe ale soarelui (nu necesită frigider).
Ce plante conține More Milk Plus?
- schinduf (Trigonella foenum graecum),
- radacina de schinel (Cnicus benedictus),
- urzica (Urtica dioica),
- fenicul (Foenoeniculum vulgare),
- lecitina din soia nemodificata genetic, trigliceride cu catena medie (ulei de cocos)
- Capsula din celuloza vegetala.
Ce efect au plantele din More Milk Plus?
Semințele de Shinduf
Schinduful este una dintre cele mai cunoscute plante folosite tradițional pentru susținerea lactației. În plus, poate susține digestia și apetitul. Este folosit și ca ingredient în diverse condimente, având o aromă specifică (uneori asociată cu siropul de arțar).
Extractul concentrat de Schinduf din More Milk Plus alături de celelalte plante creează o sinergie și un efect mai intens de stimulare a lactației.
Observație: Schinduful influențează metabolismul hormonal și nu este recomandat în caz de hipotiroidie.
Frunzele de Schinel
Cresc cantitatea de lapte matern la mămicile care alăptează. Pot susține și funcționarea sănătoasă a ficatului și bilei. Calmant, poate reduce anxietatea. Schinel-ul este o plantă mai puțin cunoscută, însă foarte apreciată pentru rolul său în lactație.
Semințele de Fenicul
Ajută secreția de lapte matern. Poate calma arsurile de stomac, indigestia, balonarea și colicile sugarilor. Este folosit și în condimente.
Frunzele proaspete, înainte de înflorire, de Urzică
Stimulează producția de lapte matern. Conține vitamine și minerale: fier, calciu, potasiu, acid folic, vitamine B, vitamina K și aminoacizi esențiali. Susține rinichii.
Modul de administrare al More Milk PLus
Până la greutatea corporală de 80 kg, se recomandă 4×1 capsule / zi cu 30-60 ml apă. Peste greutatea corporală de 80 kg, se recomandă 3×2 capsule / zi cu 30-60 ml apă. Evitați consumul de lichide adiționale, 20 minute înainte și după administrare.
Pe lângă More Milk PLus, gama Motherlove cuprinde o gamă completă de îngrijire a mamei și bebelușului.
Capsulele de Ruta Caprei (Goats Rue)
Este un NOU produs GALACTOGOG listat in Romania – Capsule GOAT’S RUE (Galega Officinalis, Ruta Caprei – extras concentrat fara alcool în capsule vegetariene) descoperit în Europa, RUTA CAPREI este cunoscuta prin faptul că sustine lactatia si ajuta dezvoltarea tesutului mamar.
Această formula ajuta femeile carora nu a crescut dimensiunea sanului in timpul sarcinii, au avut intervenții chirurgicale anterioare la san precum si mamele adoptive.
Motherlove PRENATAL
Prenatal este o gamă destinată mămicilor însărcinate și perioadei dinaintea nașterii. Gravidele au ajutoare de nădejde în produsele Motherlove pentru prevenirea vergeturilor, relaxarea pielii și pregătirea perineului pentru naștere.
Ulei pentru pantecele gravidelor Motherlove
Este un „ulei de lux” care răsfață și ajută la menținerea frumuseții pielii pântecelui în creștere. Datorită compoziției speciale de plante, pielea rămâne moale și elastică, reduce senzația neplăcută de mâncărime și ajută la prevenirea vergeturilor în apariție. Se absoarbe ușor, fără a lăsa urme, ușurând utilizarea zilnică. Parfumul natural, plăcut de levănțică și mușețel oferă o senzație confortabilă.
Uleiul pentru pantecele gravidelor este prevăzut cu un recipient cu pompă pentru utilizare mai ușoară!
Compozitie:
ulei din samburi de caise, radacina de nalba alba, maces, flori de lavanda, flori de musetel, flori de galbenele, ulei esential de lavanda
Balsamul pentru pantecele gravidelor Motherlove:
Nu permite apariția vergeturilor pe pielea pântecelui care crește și se întinde tot mai mult, provocând mâncărimi. Datorită uleiului din semințe de struguri și untului de shea ajută țesutul conjunctiv să se acomodeze supraîntinderii, păstrând elasticitatea pielii burții și a sânilor, inclusiv pentru perioada de după naștere. Asigură o piele fină și uniformă pe toată durata zilei. Lavanda conferă balsamului un miros nobil, fin.
Balsamul conține, în afara plantelor medicinale din Uleiul pentru pantecele gravidelor, unt de shea și ceară de albine.
Balsam pentru mamelon Motherlove
Balsam recomandat mămicilor pentru îngrijirea mamelonului în perioada pre- și post natală. Pentru mamelonul rănit, crăpat, dureros în timpul alăptării. Calmează iritația și inflamația, regenerează țesutul, accelerează cicatrizarea și scade durerea. Datorită compoziției cremoase, se absoarbe ușor, în timp ce gălbenelele reduc inflamația iar ceara de albine oferă protecție pe toată suprafața mamelonului. Are avantajul că nu trebuie spălat și curățat înainte de alăptare.
Compoziția balsamului este naturală, fără riscuri în cazul înghițirii.
Compozitie: ulei de masline extra virgin, ceara de albine, unt de shea, radacina nalba alba, flori de galbenele. Nu contine lanolina!
PREGATIRE PENTRU NASTERE Motherlove
O gamă concepută de Motherlove pentru perioada foarte apropiată de naștere și imediat după naștere:
Ulei de masaj mama – bebelus Motherlove:
Ulei cu parfum blând de lavandă, ideal pentru masajul perineului dinaintea nașterii. Calmează și face pielea mai fragedă, elastică, pregătind perineul pentru suprasolicitare. Ajută regenerarea rapidă a perineului după naștere. Recomandăm acest ulei și pentru masajul pielii sensibile a bebelușului!
Compozitie: ulei din samburi de caise, flori de lavanda
Pulverizator regenerant pentru perineu Motherlove:
Un produs indispensabil după naștere!
Calmează, purifică, restructurează rana și sensibilitatea perineului. Are efect antibacterial și de reducere a sângerării. Reduce senzația de mâncărime în cazul hemoroizilor. Se poate utiliza imediat după naștere. Datorită pulverizatorului este foarte ușor de utilizat.
Compozitie: apa distilata, alcool din cereale, frunze de strugurii-ursului, hamamelis, coada soricelului, ulei esential de grapefruit, ulei esential de lavanda
Balsam pentru hemoroizi Motherlove:
Regenerează eficient, calmează mâncărimea și senzația de usturime. Are acțiune astringentă, antiinflamatoare.
Compozitie: ulei de masline extra virgin, ceara de albine, hamamelis, patlagina, coada soricelului, flori de galbenele
Motherlove PENTRU BEBELUSI
Și pentru că avem o gamă completă, nu puteau lipsi produsele pentru bebeluși:
Crema protectoare pentru bebelusi Motherlove
Această cremă mătăsoasă se absoarbe ușor, iar compoziția specială de plante medicinale calmează iritația pielii provocată de folosirea scutecelor. Calmează senzația de disconfort și ajută regenerarea. Este eficientă și în tratarea mamelonului infectat de aftă.
Compozitie: ulei de masline extra virgin, ceara de albine, radacina de strugure, smirna, coada soricelului, flori de galbenele
Majoritatea produsele detin certificatele:
OTCO – Certificat recunoscut de Camera Americana de Agricultura, care atesta standardele stricte de certificare a produselor ecologice
USDA – certificatul este garantia ingredientelor organice in produs, in proportie de cel putin 95%
Notă: În cazul unor condiții medicale (ex. tulburări tiroidiene, alergii, tratamente medicamentoase), cereți recomandarea medicului sau a unui consultant în alăptare înainte de administrare.
Întrebări frecvente despre alăptare și stimularea lactației cu produsele Motherlove (FAQ)
1) Cum îmi dau seama dacă am cu adevărat lapte insuficient?
Cea mai frecventă întrebare din comunități este: „Bebe plânge / cere des – înseamnă că nu am lapte?”. De multe ori, suptul frecvent este normal, mai ales în pusee de creștere. Urmărește semne obiective (scutece ude, creștere în greutate, înghițituri la sân) și, dacă ai dubii, cere evaluarea unui consultant în alăptare.
2) Ce pot face prima dată, înainte de orice supliment?
În majoritatea recomandărilor din resursele pentru părinți, „baza” rămâne stimularea: atașare corectă, alăptare la cerere (și noaptea), golirea eficientă a sânului, plus eventual muls după supt dacă e nevoie. Acestea sunt cele mai importante măsuri pentru creșterea producției.
3) În cât timp ar trebui să văd efectul dacă folosesc un galactogog?
Multe mame întreabă „în cât timp se vede?”. Pentru combinațiile pe bază de plante (ex. schinduf + schinel + urzică + fenicul), unele surse menționează un interval frecvent de 24–48h, dar răspunsul diferă de la mamă la mamă și depinde mult de suptul eficient și frecvență.
4) Pot lua More Milk Plus imediat după naștere?
Întrebarea apare foarte des în comentarii și forumuri. În general, multe mame caută soluții „din primele zile”. Recomandarea sigură este să discuți cu un consultant în alăptare / medic, mai ales dacă ai condiții medicale, tratamente sau ai avut o naștere cu complicații.
5) More Milk Plus sau Goat’s Rue (Ruta caprei) – pe care să-l aleg?
O întrebare clasică: „ce mi se potrivește?”. More Milk Plus este prezentat ca o formulă combinată pentru majoritatea mamelor, iar Goat’s Rue este frecvent menționat în contextul susținerii țesutului mamar și al unor situații specifice (de exemplu, când mamele simt că „nu s-a dezvoltat suficient sânul” sau în anumite istorice). Alegerea corectă depinde de contextul tău și merită discutată cu un specialist.
6) Dacă iau schinduf, de ce „miros a sirop de arțar”?
Pe forumuri apare foarte des această observație. Mirosul corporal modificat (asemănător siropului de arțar) este raportat frecvent de mame care iau schinduf. Dacă apar reacții neplăcute (digestive, erupții, disconfort), oprește administrarea și discută cu medicul.
7) Schinduful e ok dacă am probleme cu tiroida?
Multe mame întreabă explicit asta. Schinduful poate influența metabolismul și există recomandări de prudență în anumite situații (inclusiv probleme tiroidiene). Dacă ai hipotiroidie/hipertiroidie sau iei medicație, cere recomandarea medicului înainte de administrare.
8) Pot să iau suplimente pentru lactație dacă am făcut cezariană?
Întrebarea apare des deoarece lactația poate veni mai greu după operație, iar mamele vor ajutor rapid. În cele mai multe cazuri se poate lucra eficient cu atașare, contact piele-pe-piele, alăptare frecventă și suport specializat; suplimentele pot fi adăugate la nevoie, în funcție de istoricul medical și toleranță.
9) Pot combina More Milk Plus cu ceaiuri pentru lactație?
O întrebare comună: „pot combina?”. În practică, multe formule au deja extracte concentrate din plante, iar combinarea cu ceaiuri similare poate crește aportul total de plante. Cel mai bine este să păstrezi lucrurile simple și să urmărești răspunsul organismului; dacă vrei combinații, fă-le ghidat (consultant/medic), mai ales dacă apar balonare, agitație la bebe sau reacții la mamă.
10) Cât timp se ia un supliment pentru lactație? Trebuie luat continuu?
În discuțiile din comunități apare des întrebarea „cât timp?”. Unele recomandări menționează că nu e obligatoriu să fie luate continuu: poți ajusta doza sau întrerupe când lactația se stabilizează, urmărind dacă producția se menține prin supt eficient.
11) Ce greșeli scad lactația cel mai des?
În forumuri se repetă des: suplimentarea cu formulă fără plan (care reduce stimularea), alăptări rare, program fix în loc de „la cerere”, atașare incorectă și stres mare fără suport. Când corectezi aceste puncte, lactația are șanse mari să crească.
12) Există situații în care ar trebui să cer neapărat ajutor specializat?
Da. Dacă bebe nu ia în greutate, are puține scutece ude, somnolență excesivă, supt dureros constant, ragade severe sau suspiciune de fren (limbă), cere rapid ajutorul unui consultant în alăptare sau medic. Suplimentele pot ajuta, dar nu înlocuiesc evaluarea tehnicii de supt și a transferului de lapte.
Va recomandam cu drag si fara nici un fel de reticenta produsele 100% naturale de la Motherlove. Le veti iubi si ca mama si ca bebelus!




(12 voturi, medie: 3,92 din 5)












[…] bine sa tinem cont. Avand acelasi continut ridicat de cofeina, cafeaua verde este contraindicata femeilor insarcinate sau care alapteaza dar si persoanelor care sufera de: anxietate, glaucom, diabet, hipertensiune, sindrom de colon […]