Nu am abordat până acum subiectul fumatului pentru că am considerat că scrie suficient de clar pe fiecare pachet de țigări ce efecte nocive are și ce afecțiuni poate cauza.
Declanșatorul nu este acolo, deoarece impresia că „mie nu mi se poate întâmpla” este mai puternică.
Cum intervine dependenta de fumat
Pornit de multe ori dintr-un teribilism sau din nevoia de apartenență socială la un grup, fumatul nu vine cu niciun fel de plăcere de moment, în comparație cu alte droguri sau cu banalul zahăr.
Practic, încă de la „primul fum” nu simțim nici o plăcere, din contră, o repulsie… însă ciudat, dependența se instalează și creierul cere din nou.
Practic fumatul nu aduce niciun beneficiu pentru sănătate, doar dependență și efecte nocive. Nici măcar senzația de relaxare psihică nu este reală, ci este un efect al dependenței.
Acest tip de dependență, fără niciun efect pozitiv, este asemenea unui om care cară o piatră în spate toată ziua, doar pentru că se simte bine când o pune jos.
Dependenta de nicotina
Dependența de fumat este legată de nicotină, astfel că pe lângă dependența psihică legată de obiceiul de a fuma, dependența de nicotină este caracterizată prin pierderea controlului asupra consumului, similar cu alte dependențe. Chiar dacă o persoană poate renunța temporar, revenirea la fumat este frecventă.
În plus de asta apar schimbări neurologice datorate consumului de nicotina, care afectează centrul de recompensă al creierului, făcând renunțarea dificilă și creând un ciclu de dependență.
Remedii naturale antifumat
Dacă dorești să renunți la fumat, să știi că regăsești pe site-ul nostru remedii naturale antifumat care te pot ajuta în acest proces. Dintre ele, cele mai utilizate sunt:
Tratamentul dependenței de nicotină este considerată o boală cronică care poate fi tratată cu remedii naturale, medicamente și consiliere. Acestea ajută la reducerea poftei și a simptomelor de sevraj, iar consilierea ajută la schimbarea comportamentului.
Pentru sfaturi personalizate poți accesa secțiunea de consultații: https://www.minuneanaturii.ro/programator/
Bucuroși să te știm sănătos,
Farm. Anca și Adrian Ienin
Referințe:
– https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8733050/
– https://www.health.harvard.edu/blog/nicotine-addiction-explained-and-how-medications-can-help-202107272554