Tot mai multe studii științifice recente ne arată că îndulcitori artificiali provoacă un vârf de insulină în organism. Atenție vorbim de un vârf de insulină, nu de glucoză, deși glicemia ta nu va crește, ci din contră va scădea.
Dar, așa cum am spus în legitatea #356 aceste vârfuri de insulină de fapt stimulează organismul să stocheze grăsimea, provocând astfel creșterea în greutate.
Studiile arată că trecerea de la băuturi carbogazoase dietetice la apă simplă, fără a schimba numărul de calorii, slăbește cu aproximativ 1 kg pe lună în media studiului realizat.
Dar revenind la subiectul nostru, de ce băuturile de tip zero sau light cu îndulcitori artificiali stimulează pofta de dulce, o altă explicație este faptul că acești îndulcitori creează un vârf de insulină care în imediata perioadă prăbușesc glicemia, ceea ce ne oferă din nou o poftă de dulce și ne face să mâncăm și mai multă zahăr sau produse de patiserie!
Deși mecanisme de logică inversă, studiile le confirmă!
Așadar evită toti indulcitorii artificiali si tot ceea ce conține:
aspartam, malitol, sucralolză, acesulfam-K, zaharină, etc.
Ca să nu mai spunem că multă lume se plânge de gustul lor neplăcut sau de faptul că au efecte secundare de tipul durerilor de cap sau de stomac din cauza lor.
Suntem întrebați de multe ori: „ce băutură comandăm?”
Iar oamenii sunt foarte dezamăgiți cum le spunem că: „doar apă!” Dar tot mai multe studii și cercetări ne duc în direcția asta.
Desigur mai sunt și altă băuturi benefice precum apa de cocos, seva de mesteacăn sau kombucha (vezi aici mai multe detalii) dar sunt mai greu de găsit și nu mereu la îndemână.
Bucuroși să te știm sănătos,
Farm. Anca și Adrian Ienin