Continut articol
1 iunie nu este doar ziua copilului, ci este și ziua internațională a celor mai prețioase ființe din viața noastră!
Dintre toate „meseriile” din lume, cea de părinte este în egală măsură și cea mai frumoasă și cea mai grea, dar nu se învață niciunde…din păcate!
Probabil generația care are acum treizeci și ceva de ani este prima generație de părinți care au putut afla la modul real despre parenting, care au început sa citească primele cărți despre cum este indicat să ne creștem copiii astfel încât să ajungă adulți echilibrați emoțional și pregătiți în mod real pentru provocările vieții.
Ce te apropie de copii
Din rolurile de mama și tata pentru doi copilași minunați, te îndemnăm să faci lucruri simple dar cu mare impact pentru cei mici ai tăi:
- să te cobori la nivelul lor și să te uiți în ochi de fiecare dată când le vorbești
- să îi fii cât mai aproape, la modul real, de fiecare dată când are nevoie de tine
- să petreci cu ei, zilnic, timp neîntrerupt de telefon, televizor sau orice altă distragere
- să nu îl cerți, ci să îl înțelegi, fiecare țipăt, obrăznicie sau prostie nu este altceva decât o nevoie neîmplinită
- să îl stângi în brațe de fiecare data când îl cuprinde furia
- să nu obosești să le repeți de nenumărate ori ceea ce este cu adevărat important pentru ei, nici tu nu reții din prima totul
- să îi asiguri că ești acolo pentru ei, orice s-ar întâmpla
- să le dai aripi să-și împlinească visul și menirea, dar și rădăcini puternice către valori etice
Nu e simplu deloc, e chiar foarte complicat de multe ori, știm asta, însă este „al naibii” de frumos. Dar în același timp poate fi și aspectul care îți oferă cea mai mare satisfacție! Copiii dau un sens vieții într-un fel cum nu o mai face nimic altceva!
Importanța sănătății pentru copii și exemplul propriu
În calitate de farmaciști și oameni care au studiat medicina clasică dar și nutriția și naturopatia, te îndemnam să fii atât exemplu de urmat pentru puiuții tăi, cât mai ales să îi înveți să aibă mare grijă de sănătatea lor, pentru că este și va fi cea mai mare bogăție.
Sunt importante atât sănătatea fizică dar mai ales cea emoțională, deoarece cea din urma o influențează într-un mare fel pe prima, atât in mod pozitiv cât și in mod negativ. Iar în ambele tu le ești exemplu și mentor celor mici!
Legat de nutriție, te îndemânam să ai grijă ce le cumperi. Ai mare grija la zahăr, la semipreparate, la produsele de patiserie, la chipsuri și la alte dulciuri.
Toate cele mai sus menționate le afectează atât imunitatea cât și sănătatea, dezvoltarea creierului și performanțele intelectuale.
Sănătatea fizică și emoțională a copiilor
Pentru sănătatea fizică, am făcut o selecție de produse de calitate pentru copilașul tău sau de ce nu, pentru copilul din tine, care poate că dorește și el din când în când ceva dulce și sănătos…
Și pentru sănătatea emoțională a celor mici, am făcut o selecție de cărți pe care să le citiți împreună, lecturi minunate care conțin lecții și principii esențiale de viață.
Anii copilăriei trec atât de repede…cât ai clipi!
Să ne bucurăm împreuna cu ai noștri copilași de ei, să creăm amintiri minunate care să dăinuie în veșnicie, pentru că ne rămân cu adevărat doar amintirile!
La mulți și minunați ani, dragi copii!
Bucuroși să te știm sănătos,
Farm. Anca și Adrian Ienin
Surse:
– https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9370290/
– https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10377795/
– https://edition.cnn.com/2023/05/04/health/kids-packaged-food-nutrition-wellness/index.html
– https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/8784761/