Te-ai trezit vreodată cu un gust foarte rău în gură, sau/și cu o limbă extrem de încărcată?
Dimineața la prima oră starea cavității bucale ne reflectă de fapt starea sistemului nostru digestiv. Starea stomacului, a ficatului și a intestinului au legătură cu gradul de încărcare al limbii, cu mirosul gurii și chiar cu gustul pe care îl resimți.
O limbă încărcată și un miros greu nu ne transmit altceva decât faptul că ceva nu funcționează bine la nivel digestiv.
Ficatul poate fi intoxicat, pancreasul suprasolicitat iar intestinul prea inflamat, astfel încât primești semnale de alarmă.
Mai există și un caz paradoxal: o persoană cu limba relativ curată zi de zi, ține un post negru de 1-2 zile; dimineața următoare se trezește cu limba încărcată, cu un miros și cu un gust greu.
Explicația este simplă: ficatul persoanei era încărcat sau intoxicat iar în timpul postului, procesul de detoxifiere a început și limba s-a încărcat. Recomandarea noastră ar fi o cură pentru curățarea ficatului și repetarea postului negru cu regularitate până la dispariția acestor simptome.
Știm că pare de domeniul SF, dar pasta și periuța de dinți nu au existat dintotdeauna și nici măcar nu am avea nevoie de ele, dacă alimentația noastră ar fi 100% corectă. Miroase gura unui bebeluș dimineața și vei observa că nu miroase respingător, din contră…
Bucuroși să te știm sănătos,
Farm. Anca și Adrian Ienin
PS. În legitatea următoare, despre a nu uita niciodată ce ne așteaptă!
“Știm că pare de domeniul SF, dar pasta și periuța de dinți nu au existat dintotdeauna […].” :)) – aplauze!!
Dezvoltati, va rog: ce inseamna, din punctul dvs. de vedere, o alimentatie 100% corecta, care ar inlatura necesitatea spalarii pe dinti? Eu dupa ce tin post mai multe zile, si am limba incarcata, cred ca este din cauza lipsei de antioxidanti ingerați (din alimente), fapt care permite aparitia mai multor bacterii la nivelul cavitatii bucale.
Cu stimă,
🙏