Continut articol
Mulți dintre noi ne propunem obiective sau țeluri mărețe și de cele mai multe ori nu ne așteptăm la greutățile care vin împreună cu drumul spre acele obiective.
Mereu avem impresia că va fi mai simplu decât este de fapt sau ne așteptăm ca cineva să facă o minune și ele să se întâmple pur și simplu.
De fapt minunile ni le facem noi înșine dar este nevoie de antrenament pe abilitățile necesare pentru a le obține.
Iar antrenamentul poate fi greu si dificil, dar motivația rămâne scopul!
Atunci când te plângi de greutatea exercițiilor de la sală sau de antrenament gândește-te că așa ajungi mai performant.
Trebuie să fie greu și așa va fi mereu de fiecare dată când vrei sa depășești o anumită limită, când vrei sa treci la următorul nivel, numai așa poți deveni din ce în ce mai bun(ă)!
Este la fel cu zona de confort, când vrei să te autodepășești, o poți face doar „pășind” în afara zonei de confort! …iar acest „pas” este oricum vrei tu, dar nu confortabil!
Așa este și cu sănătatea:
- cel mai greu este sa te ridici de pe canapea și să faci primul kilometru sau sa ajungi până la sală
- cel mai greu este să scoți alimentele corecte din frigider sau cămară, la fiecare masă
- cel mai greu nu este sa dai primele kilograme jos, ci pe ultimele ca sa ajungi la greutatea ideală, este un prag care necesită un nou efort
- cel mai greu nu este să începi un stil de viață sănătos, ci să-l menții pe termen lung
Toate acestea necesită un antrenament pe anumite abilități, chiar dacă acele abilități sunt sportive, de educație continuă, de motivație, de perseverență sau de a nu te lasă influențat de anturaj și contexte!
Nu mai fugi de greutăți, ci privește-le ca pe contexte pentru progres!
Bucuroși să te știm sănătos,
Farm. Anca și Adrian Ienin
P.S. În legitatea următoare, despre un pui de…somn!