O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 voturi, medie: 4,00 din 5)
Încarc...

O reteta delicioasa cu paste din grau spelta

O reteta delicioasa cu paste din grau spelta

Cu o reteta ca asta in cateva minute cina e gata!

Ajungi acasa frant(a) de oboseala si n-ai nimic la cina…ce sa mai faci cu stropul de energie care ti-a ramas dupa o zi plina si epuzianta?

Ca sa nu-ti mananci restul de energie preparand cina in bucatarie, noi iti punem la dispozitie o reteta rapida, gustoasa, consistenta si sanatoasa.

Inainte de toate, cateva cuvinte despre ce urmeaza sa mananci:

Multa lume evita pastele pe considerentul ca ingrasa, baloneaza sau contin prea mult gluten. O portie de paste din cand in cand nu face rau daca alegi paste integrale, mai ales paste spelta.

Ce sunt de fapt pastele spelta pe care ti le recomandam sa le folosesti in aceasta reteta?

Cu o aroma usoara de nuca, graul spelta este o cereala „primitiva”, ancestrala, adica o specie foarte veche de grau, nehibridata si nemodificata; spelta este graul asa cum l-a lasat Dumenzeu pe pamant.

Graul spelta este o cereala foarte nutritiva, recomandata pentru persoanele care fac efort si sportivilor de performanta. Spelta poate inlocui cu succes alimentele bogate in carbohidrati, precum orezul sau cartofii, si poate fi folosita si pentru prepararea painii. Pe langa gustul bun, spelta este de mare ajutor in special pentru diabetici si persoanele care sufera de alte afectiuni cauzate de rezistenta la insulina.

Spelta este o specie de grau, care insa contine mult mai putin gluten decat graul comun.

Ce contine spelta in comparatie cu alte cereale:

– spelta are un continut de 30% mai mare de tiamina (vitamina B1)
– spelta are un continut de 25% mai mare de vitamina B6
– spelta are un continut de 45% mai mare de vitamina E
– spelta are un continut de 25% mai mare de proteine, care intaresc organismul, ajuta la dezvoltarea muchilor si la rezistenta fizica
– spelta are un continut mai ridicat de acizi grasi care sunt importanti pentru regenerarea celulelor
– spelta incalzeste organismul si ajuta circulatia normala a sangelui
– spelta are un continut mai ridicat de aminoacizi
– spelta are un continut ridicat de L-Triptophan, care stimuleaza productia de serotonina, un hormon al „fericirii”.

Orice persoana care isi doreste o alimentatie sanatoasa si echilibrata poate inlocui faina si cerealele obisnuite din grau cu faina spelta.

Persoanele care sufera de anumite probleme de sanatate, de la alergii, afectiuni cardiovasculare, diabet, artrita, migrene, arteroscleroza, pana la colesterol si dereglari auto-imune pot beneficia de proprietatile curative ale speltei.

Spelta contine un tip special de carbohidrati, mucopolizaharide, care dispun de puternice proprietati antiinflamatorii si care contribuie la longevitatea organismului prin stimularea bunei functionari a oaselor, incheieturilor si cartilajelor.

Acest tip de carbohidrati ofera si multa energie, fiind recomandat chiar si atletilor si sportivilor de performanta.

Legenda spune ca razboinicii din zona care acum este Germania consumau cantitati mari de spelta inainte sa porneasca la razboi. Legiunile romane care luptau cu ei erau atat de impresionati de forta acestor luptatori, incat au inceput sa adauge la randul lor spelta in meniul zilnic.

Dupa aceasta pledoarie pentru spelta, iata si reteta:

Pune pastele la fiert conform indicatiilor de pe ambalaj. Timpul de fierbere difera de la un produs la altul.

Intr-o tigaie dinstuie in putina apa, ceapa tocata marunt, ardeiul gras si catelul de usturoi. Condimenteaza dupa gust. Cand legumele sunt gata, adauga rosiile taiate jumatati lasa 2 minute apoi adauga doua linguri de caju macinat ca sa legi sosul. Adauga pastele fierte si scurse in acest sos.

Pe o farfurie aseaza un pat de rucola sau busuioc proaspat, pune peste el pastele cu sos. Pentru aspect si savoare, picura un strop de ulei de masline presat la rece.

Poti alege orice fel de paste pentru aceasta reteta insa noi iti recomandam tagliatelele integrale din grau spelta sau o varianta delicioasa de penne fara gluten!

Pofta buna!

 

2 thoughts on “O reteta delicioasa cu paste din grau spelta

  1. Pingback: Meniu complet cu retete de post – Blogul Minunea Naturii

  2. Pingback: Meniul tau complet cu retete de post pe o saptamana – Blogul Minunea Naturii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *